Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.
Întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Mike Johnson. FOTO presidency.ro
Președintele României a transmis aprecierea pentru atenția arătată de legislativul american, în special Camera Reprezentanților, pentru cooperarea cu țara noastră și cu alte state europene în promovarea securității și prosperității euroatlantice.
Klaus Iohannis a salutat adoptarea de către Congresul SUA a pachetului de asistență pentru Ucraina, care se adaugă sprijinului oferit de UE și de statele europene și care va avea o contribuție consistentă la prezervarea ordinii internaționale bazată pe reguli.
„Președintele României a subliniat, de asemenea, angajamentul autorităților române de a consolida Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, inclusiv în domeniul securității energetice. În particular, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul României de a juca un rol mai important în asigurarea securității energetice la nivel regional”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Iohannis a evocat rolul țării noastre de furnizor de securitate
Șeful statului român a trecut în revistă evoluțiile recente din relația bilaterală, cu accent pe cooperarea în domeniul securității, evocând rolul țării noastre de furnizor de securitate.
„Președintele României a accentuat situația complexă de securitate din regiunea Mării Negre, cu relevanță transatlantică, și a salutat interesul manifestat de Congresul SUA pentru aceasta. Președintele Klaus Iohannis a încurajat continuarea dialogului cu reprezentanți ai Parlamentului și ai Guvernului României, pentru identificarea de posibilități de acțiune comună vizând atingerea obiectivelor împărtășite de cele două țări”, se mai arată în comunicat.