Conflictul
israeliano-iranian a intrat într-o nouă fază, după ce Iranul și-a
atacat eternul inimic. Politologul Ioana Constantin-Bercean explică,
într-o analiză pentru „Adevărul”, cine este în avantaj și
cine are de pierdut după această rundă, dar și unde se situează
România și cum ar putea evolua conflictul.
Armata israeliană va răspunde cel mai probabil ultimului atac iranian. FOTO: Profimedia
Atacul
Iranului asupra Israelului a demonstrat că liniile roșii, așa cum
le știam până mai ieri, nu mai sunt valabile în ziua de azi. Însă
dincolo de aceasta, ca în fiecare acțiune politică există
câștigători și perdanți.
Expert în Orientul Mijlociu, Ioana
Constantin-Bercean e cercetător științific la Institutul de
Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române
și analizează, pentru „Adevărul”, felul în care punctează
combatantele în eternul șah israeliano-iranian, precum și
reverberațiile acestor acțiuni în lume, în general, și în
România, în particular.
Discuția
pornește de la faptul că, pentru prima dată după foarte mulți
ani, Iranul a decis să atace direct Israel, și nu doar prin proxy, așa
cum a făcut aproape de fiecare dată. O modificare a politicii
Teheranului ce nu trebuie pierdută din vedere, chiar dacă iranienii
au transmis pe diverse căi că nu vor un război direct.
Iranul, mai scindat ca oricând
În opinia
Ioanei Constantin – Berceanu, Iranul nu este mai puternic decât a
fost până acum, ba chiar este mai scindat ca oricând. Cu toate
acestea, semnalul transmis de SUA, care dincolo de pivotul spre
regiunea Indo-Pacificului, și-a îndreptat mai mult atenția spre
Ucraina, i-a făcut pe iranieni să facă unele calcule, mai mult sau
mai puțin eronate.
„Paradoxal,
regimul de la Teheran este destul de slab, legitimitatea acestuia
fiind contestată pe plan intern, iar disensiunile dintre unele
facțiuni ale Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene îl erodează
și mai mult. Însă pentru a compensa această slăbiciune a decis
să răspundă direct după atacul asupra consulatului său din
Bagdad, într-o demonstrație de forță pentru grupările și
statele regionale aliate, dar și pentru America, într-un moment în
care regimul iranian a apreciat că influența și dorința de
implicare a SUA în regiune sunt la un nivel foarte scăzut, iar
Israelul este destul de erodat militar, politic și societal după
atacul terorist al grupării Hamas din 7 octombrie 2023”, spunea
ea.
Facțiunea ultraradicală a învins în Iran
Experta
amintește și că, de altfel, atacul din 1 aprilie a fost o mișcare
strategică reușită a guvernului condus de Benjamin Netanyahu, care
însă l-ar fi putut localiza și elimina pe generalul Mohammad Reza
Zahedi, strategul și conducătorul forțelor Quds din Siria și
Liban, și în afara consulatului.
„Cei
uciși în urma atacului israelian asupra complexului consular al
Iranului din Damasc nu erau la fel de faimoși sau la fel de
puternici precum Qasem Soleimani, dar represaliile au fost mai mari
și mai sofisticate. Atunci, în ianuarie 2020, Iranul a lansat 15
rachete balistice Baza Aeriană Ayn al-Asad și Aeroportul
Internațional Erbil, ca răzbunare pentru uciderea de către SUA a
geeralului Suleimani. Diferența sugerează că atacul asupra
Israelului a fost mai mult decât despre onoare: a fost vorba despre
un element de descurajare”, mai arată politologul.
FOTO: Ioana Constantin-Bercean
Totodată,
ea spune că decizia de a ataca Israelul subliniază încă o dată că
radicalii care domină Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene și-au
impus decizia în fața moderaților, care au îndemnat la prudență.
„După
atacul din 1 aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, războiul
din umbră dintre Iran și Israel a ieșit la lumină. În timp ce
unii membri ai IRGC au propus varianta «răbdării strategice»,
linia dură (ultra-conservatorii dominând scenă politică și
militară a Iranului din 2021) a pledat pentru un atac direct asupra
Israelului”, explică ea.
Ce a câștigat Iranul
Politologul
mai amintește și că cele mai optimiste evaluări internaționale
au înclinat spre varianta unui atac prin intermediari sau asupra
unei facilități diplomatice israeliene din Africa. În așteptarea
răspunsului iranian, SUA și partenerii occidentali au apelat la
multiple canale diplomatice (Turcia, Arabia Saudită, China, dar în
special Oman) pentru a aborda discret Iranul și pentru a-l îndemna
la un răspuns proporțional și chiar la reținere.
„Prima
victorie în urma atacului iranian asupra Israelului din noapte de 13
spre 14 septembrie, îi aparține Iranului. Cu peste 200 de rachete
de croazieră și drone trimise direct către Israel, onoarea
iraniană a fost satisfăcută. Liderii de la Teheran și-au anunțat
intențiile și și-au revendicat public responsabilitatea. În timp
ce pagubele reale par să fie limitate, răspunsul extraordinar al
Israelului a fost suficient de puternic pentru a provoca o alarmă
internațională larg răspândită”, detaliază Ioana
Constantin-Bercean.
Însă
daunele fizice aduse țintelor israeliene până acum au fost minime.
Iranienii au înțeles că escaladarea ar fi complet în dezavantajul
lor, așa că au transmis public și oficial că, dacă Israelul nu
va răspunde, pentru ei conturile sunt încheiate, completează
experta. Desigur, momentan.
Ce a câștigat Netanyahu
„Cea
de-a doua victorie îi revine prim-ministrului Benjamin Netanyahu,
care a primit un cadou nesperat din partea guvernului iranian care,
în mod surprinzător având în vedere răspunsurile indirecte
anterioare, și datorită nevoii de a-și satisface, în sfârșit,
atât egoul cât și grupările afiliate regionale, a căzut în
capcana întinsă de acesta. Discuțiile privind situația umanitară
din Gaza au căzut momentan pe planul doi, iar retorica
administrației americane a revenit în termenii bine-cunoscuți de
dinainte de 7 octombrie 2023”, completează Ioana
Constantin-Bercean.
Un nou eșec pentru administrația Biden
Mai
mult, atrage ea atenția, este posibil că premierul israelian să fi
reunit populația și clasa politică în jurul său, demonstrându-le
acestora, dar și Americii, că pericolul existențial iranian,
despre care el vorbește de peste 20 de ani, este real.
„Înfrângerea,
metaforic vorbind, este a administrației americane. După ce trei
dintre predecesorii săi au reușit să evite capcana întrării
într-un război împotriva Iranului, președintele Biden este în
fața unei dileme strategice: dacă Israelul va răspunde
supra-proporțional, Iranul va ataca din nou. Și există
posibilitatea ca data viitoare țintele să nu mai fie militare sau
anunțate și să implice mai mult decât câteva sute de drone.
Administrația americană face eforturi consistente pentru a limita
răspunsul israelian”, avertizează ea.
Așadar,
președintele Joe Bidean se confruntă acum cu încă o durere de
cap, înaintea campaniei electorale. După eșecul lamentabil din Afganistan, forțele americane din Orientul Mijlociu rămân în pericol, iar posibilitatea unui război mai larg este
încă prezentă. O parte semnificativă a coaliției necesare pentru
a-l realege președinte pe Joe Biden nu va uita imaginile din Fâșia
Gaza și nu va saluta sprijinirea necondiționată a Israelului, mai
afirmă experta.
Vecinii nu vor război
Între
atâtea vești proaste, există și una bună. Ioana
Constantin-Bercean spune că e puțin probabil ca alte țări să se
implice activ în conflict, chiar dacă riscul unei escaladări nu
poate fi exclus în totalitate:
„Dimpotrivă,
toate statele regionale au acționat și răspuns moderat, tocmai
pentru a evita să fie atrase într-un conflict extins. Iordania
chiar a participat la acținile de interceptare a dronelor iraniene,
dar la nivel discursiv a avut o abordare calibrată.”
Interesantă
este miza pe care acest conflict o are asupra țărilor din regiune,
în special asupra Iordaniei.
„O
observație despre miza Regatului Hașmit în toate acestea. Forțele
Aeriene Regale Iordaniene au sprijinit Israelul nu doar doborând
drone și rachete de croazieră iraniene care traversau teritoriul
iordanian, ci și, se pare, că au deschis spațiul aerian iordanian
pentru ca armata israeliană să facă același lucru. Israelienii
probabil nu vor uita acest gest și va trebui să fie reticenți în
a lansa atacuri proprii care încalcă spațiul aerian iordanian –
și aceeași abordare ar trebui să fie și față de spațiul aerian
saudit, pentru a nu anula complet șansa de normalizare dorită cu
Riad”, completează experta.
Ioana
Constantin-Bercean spune că statele din regiune au motive serioase
să evite o implicare. „Extinderea conflictului ar putea fi dublată
și de revolte interne și niciuna dintre monarhiile din Golful
Persic nu și-ar dori să devină terenul unei revoluții similare
celei din Iran, din 1979”, mai spune ea.
Iranul ar risca să fie noul Afganistan pentru SUA
Pe
de altă parte, nici Statele Unite nu vor să riște un război cu
Iran. Asta și din cauză că un astfel de război ar atrage și ar
bloca SUA în Orientul Mijlociu pentru cel puțin zece ani.
„Un
război alături de Israel a fost evitat de toate administrațiile
americane de la Bill Clinton încoace, întrucât strategii militari
americani au evaluat că ar fi prea costisitor, atât din punct de
vedere al pierderilor umane, cât și financiare. În cei 20 de ani
în care SUA a fost angrenată în Irak și Afganistan, peste 15.000
de oameni și-au pierdut viața (militari și contractori civili) și
au fost cheltuți 8.000 de miliarde de dolari”, mai amintește ea.
În
plus, chiar dacă SUA au o superioritate militară netă în fața
Iranului, nimeni nu vrea să riște un nou Afganistan.
„În
plus, militarii americani spun «We do desserts, not mountains!»
(Noi ne descurcăm în deșert, nu în munți), fiind binecunoscută
barieră naturală a Iranului, asigurată de lanțurile munților
Zagros și Alborz”, punctează Ioana Constantin-Bercean.
Cum ar fi afectată România de un război total
Un
război extins în zonă ar avea urmări nefaste și asupra Ucrainei,
dar și a României.
„De
asemenea, atenția asupra Ucrainei ar scădea, utlimele evenimente
fiind un exemplu clar al priorităților americane atunci când vine
vorba de a se implica necondiționat în sprijinirea și apărarea
Israelului. România ar fi afectată întrucât prețul petrolului ar
crește – în cazul unui război extins sau al blocării Strâmtorii
Hormuz de către Iran -, de fluctuațiile de la bursă etc”,
subliniază experta.
În
final, Ioana Constantin-Bercean a răspuns la întrebarea care stă
pe buzele tuturor și dă încă fiori și a făcut-o cu un
avertisment.
„Deși
atât Iranul, cât și Israelul au motive temeinice pentru
dezescaladare, politica în ambele țări este dezordonată, iar
frica și incertitudinea sunt la nivel ridicat. O simplă greșeală
de calcul, cum ar fi credința că inamicul va escalada inevitabil,
ar putea fi o profeție care se împlinește”, a încheiat Ioana
Constantin-Bercean.
