Pe data de 24 aprilie s-au născut marea maestră internațională a
șahului, Elisabeta Polihroniade, de altfel și o renumită
jurnalistă, dar și inginerul Gheorghe Balș. Este și ziua în
care, din păcate, s-au stins din viață Gheorghe I. Brătianu,
aflat în detenție la Sighetu Marmației și regizorul Mircea
Mureșan.
Elisabeta Polihroniade FOTO Arhivă
1837: A apărut, la Bucureşti, ziarul „Cantor de avis şi
comers”
Primul
număr al ziarului „Cantor
de avis şi comers” s-a tipărit la data de 24 aprilie 1837. Acesta
a apătul la București, sub conducerea tipografului Zaharia
Carcalechi. A fost o gazetă cuprinzătoare de diferite tipuri de
științe, ce putea fi citită de două ori pe săptămână.
FOTO Arhivă
Publicația a avut o întrerupere în perioada septembrie 1837-
ianuarie 1838. Numele ziarului a fost schimbat de la data de 13
februarie 1843, devenind „Vestitorul Românesc”, până la data
de 30 ianuarie 1857.
1868: S-a născut Gheorghe Balş, inginer și istoric de artă
Gheorghe Balș s-a născut în Adjud, Putna. A fost un inginer și
istoric de artă român, remarcându-se în special prin
contribuțiile sale la construcții importante și cercetarea
arhitecturii românești.
Gheorghe Balș FOTO Wikipedia
Balș și-a continuat studiile superioare în Elveția, absolvind
bacalaureatul la Lausanne și obținând diploma de inginer la
Politehnica din Zürich. În călătoriile sale de studii în
Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia și Rusia, a investigat influențele
străine în arhitectura veche românească.
Cariera sa a fost una diversificată, lucrând la construcția
podului de la Cernavodă și la portul Constanța, colaborând cu
arhitectul Nicolae Ghica-Budești la construirea Institutului de
seruri și vaccinuri „L. Pasteur” din București. De asemenea, a
fost implicat în proiectarea unor construcții spitalicești,
demonstrându-și și abilitățile în calitate constructor.
Cu toate acestea, contribuția sa majoră a fost în domeniul
cercetării arhitecturii românești. Este cunoscut ca unul dintre
cei mai apreciați istorici ai artei vechi românești, publicând
numeroase studii de sinteză despre evoluția arhitecturii
moldovenești în secolele XV-XVIII.
Lucrările sale, printre care se numără „Biserica din Filipeștii
de Pădure”, „Bisericile lui Ștefan cel Mare”, și „Bisericile
și mănăstirile moldovenești din veacul al XVI-lea”, sunt
considerate esențiale pentru înțelegerea și aprecierea
patrimoniului cultural românesc.
Pe lângă activitatea sa academică, Balș a fost implicat și în
viața socială și culturală a României. A fost membru titular al
Academiei Române începând cu 4 iunie 1923, iar între mai 1928 și
mai 1931 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al acestei
instituții prestigioase. Discursul său de recepție la Academie,
susținut la 9 iunie 1925, a adus contribuții semnificative la
înțelegerea istoriei arhitecturii românești din Moldova.
Prin munca sa
dedicată și pasiunea pentru patrimoniul cultural românesc,
Gheorghe Balș a lăsat o amprentă durabilă în domeniul
arhitecturii și istoriei artei din România.
S-a stins din viață 22
septembrie 1934, la
București.
1904: S-a născut Willem de Kooning, pictor
Pictorul Willem de Kooning, supranumit „părintele expresionismului
abstract”, s-a născut la 24 aprilie 1904, la Rotterdam. A studiat
la Academia de Arte şi Tehnici Frumoase din Rotterdam. A dezvoltat
un stil aparte, care a îmbinat elemente de cubism, suprarealism şi
expresionism, potrivit theartstory.org.
Willem de Kooning FOTO Wikipedia
Chiar dacă şi-a stabilit o
reputaţie cu pânze abstracte, mai târziu s-a orientat către
peisaje, pe care a continuat să le picteze şi după împlinirea
vârstei de 80 de ani, când mintea sa era afectată de boala
Alzheimer. De Kooning s-a opus vehement restricţiilor impuse de
curente, el fiind în general considerat un expresionist abstract,
însă chiar şi aşa nu a abandonat pe deplin descrierea figurii
umane.
Stilul său a fost infl uenţat de cubismul lui Picasso. A
abordat arta cu grijă şi a fost considerat unul dintre cei mai bine
documentaţi pictori ai Şcolii New York. De asemenea, este
considerat artistul cu cel mai mare talent şi cele mai bune tehnici
rafi nate dintre pictorii care au aparţinut Şcolii New York, şi
care poate fi comparat cu maeştri precum Ingres, Rubens sau
Rembrandt, în ceea ce priveşte inspiraţia.
A murit la 19 martie 1997.
1918: Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti
Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti şi a anexelor sale
dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria,
Bulgaria, Turcia, pe de altă parte.
România era nevoită să cedeze
Dobrogea, care urma să fi e anexată de Bulgaria, să accepte
rectifi cări de frontieră în Carpaţi, în favoarea
Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp,
cu o populaţie de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata,
menţinându-se numai patru divizii cu efective complete şi 8
divizii cu efective de pace (20.000 de infanterişti, 3.200 de
cavalerişti şi 9.000 de artilerişti) şi să încheie convenţii
economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în
fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogăţii
ale ţării.
Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor
Puterilor Centrale, să sancţioneze acest tratat.
1919: S-a născut Mihu Dragomir, poet, prozator şi traducător
Mihu Dragomir s-a la Brăila și a fost un poet și scriitor român,
cunoscut în special pentru versurile sale încărcate de patriotism
și pentru operele sale în domeniul literaturii
științifico-fantastice.
Desen cu Mihu Dragomir FOTO Wikipedia
După absolvirea Academiei Comerciale din București, Mihu Dragomir
și-a început cariera ca redactor la revista Viața Românească și,
ulterior, a devenit redactor-șef la Luceafărul. Versurile sale au
fost recunoscute pentru evocarea trecutului de luptă a poporului
român, pentru descrierea tragediei soldatului român în războiul
antisovietic și pentru optimismul și patriotismul lor.
Printre volumele sale de poezii se numără „Stelele păcii”
(1952), premiat cu Premiul de Stat clasa a III-a, și „Pe struna
fulgerelor” (1955), în care poemul „Războiul” a fost distins
cu Premiul de Stat clasa a II-a. Cu toate acestea, angajamentul său
politic l-a adus în conflict cu autoritățile, fiind exclus din
Partidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și
antisovietică, fost informator de siguranță”.
Pe lângă activitatea sa în poezie, Mihu Dragomir s-a afirmat și
ca autor de literatură științifică-fantastică și traducător.
Printre volumele sale notabile se numără „Povestiri deocamdată
fantastice” (1962), care cuprinde povestiri precum „Legenda
îngerilor” și „Omul planetă”.
S-a stins din viață pe data de 9 aprilie 1964.
1935: S-a născut Elisabeta Polihroniade, marea maestră
internaţională a şahului
Elisabeta Polihroniade s-a născut pe 24 aprilie 1935, în inima
Bucureștiului, România. Încă din tinerețe, a manifestat o
pasiune vie pentru șah, îndrumată de curiozitatea sa pentru
jocurile intelectuale.
Elisabeta Polihroniade FOTO Arhivă
Deși părinții își doreau ca ea să urmeze
calea medicinii, Elisabeta a urmat propria ei chemare și s-a înscris
la Facultatea de Filosofie, secția Jurnalism.
În 1960, a atins statutul de maestru internațional în șah, iar
din 1982 a fost recunoscută ca mare maestru internațional. De-a
lungul carierei sale, a fost o prezență constantă și
impresionantă în lumea competițiilor de șah. A devenit campioană
națională a României de șapte ori, dominând scenele în anii
1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977.
Nu doar că a strălucit pe tabla de șah, dar a contribuit și la
popularizarea acestui sport prin numeroasele sale activități și
implicări. A deținut funcția de director al revistei române de
șah „Gambit” și a fost vicepreședinte al „Uniunii
Internaționale a Șahului Școlar”. A participat la peste 150 de
turnee internaționale și a fost prezentă la numeroase Olimpiade de
șah, atât ca jucătoare cât și ca arbitru internațional.
Recunoașterea sa a fost consfințită printr-o serie de distincții
și decorații. În 1967, a fost decorată cu Ordinul Meritul
Sportiv, iar în anul 2000 a primit Medalia Națională Serviciul
Credincios. În plus, în 1999, a fost onorată cu Diploma de Onoare
a Federației Internaționale de Șah (FIDE), avându-și numele
înscris în „Cartea de Aur a FIDE”.
Pe lângă excelența în șah, Elisabeta Polihroniade a excelat și
în domeniul jurnalismului, devenind o figură cunoscută și
respectată. De-a lungul vieții sale, a călătorit în peste 66 de
țări, explorând diferite culturi și experiențe, o bogăție pe
care a apreciat-o mai presus de orice avere materială.
În ciuda reușitelor profesionale, viața personală i-a fost marcată
de o dramă profundă. Elisabeta a trecut prin suferințe și
tragedii, printre care pierderea unei fiice, o suferință pe care a
purtat-o cu discreție și demnitate, preferând să se concentreze
asupra pasiunii ei nemuritoare pentru șah.
Pe 23 ianuarie 2016, după o luptă grea cu boala, Elisabeta
Polihroniade s-a stins din viață. Ea a fost înmormântată la
Cernica.
1934: S-a născut Shirley MacLaine, actriţă, cântăreaţă,
dansatoare, activistă
Shirley MacLaine (Shirley MacLean Beaty) s-a născut în Richmond,
Virginia și este o actriță, dansatoare, autoare și activistă
americană.
Shirley MacLaine FOTO Arhivă
Debutează în lumea filmului în anii ’50, iar în 1955 obține
primul său rol important în producția „The Trouble with Harry”
regizată de Alfred Hitchcock. Prima ei nominalizare la premiile
Oscar vine pentru rolul din filmul „Some Came Running” (1958),
unde a jucat alături de Frank Sinatra și Dean Martin.
În anii ’60, Shirley MacLaine devine cunoscută pentru rolurile sale
în filme precum „The Apartment” (1960), pentru care a primit o
nominalizare la Oscar, și „Irma la Douce” (1963), în care a
jucat alături de Jack Lemmon. Tot în această perioadă, ea câștigă
premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru
interpretarea sa în „Terms of Endearment” (1983).
Pe lângă cariera sa în cinematografie, Shirley MacLaine a fost
activă și în televiziune, apărând în mai multe producții de
succes. Ea a fost nominalizată la premiile Emmy pentru rolurile sale
din seriale precum „Shirley’s World” (1971) și „Downton Abbey”
(2010).
Ca autoare, MacLaine a scris mai multe cărți autobiografice și de
dezvoltare personală, inclusiv bestsellerul „Out on a Limb” (1983), care a fost adaptat și transformat într-o miniserie TV.
Pe lângă contribuțiile sale în lumea divertismentului, Shirley
MacLaine a fost, de asemenea, cunoscută pentru activismul său în
domeniul drepturilor civile, al drepturilor femeilor și al
spiritului liber.
1953: A murit, în detenţie, la Sighetu Marmaţiei, Gheorghe I.
Brătianu, istoric şi om politic
Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898, în
localitatea Ruginoasa, județul Iași, fiind fiul lui Ion (Ionel)
I.C. Brătianu și al prințesei Maria Moruzi-Cuza, care era văduva
lui Alexandru Cuza și nepotul lui Ion C. Brătianu.
Gheorghe I. Brătianu FOTO Arhivă
Părinții săi s-au despărțit imediat după o căsătorie de
conveniență, iar relațiile dintre tată și fiu au fost sporadice
până după 1918, deoarece mama sa nu îngăduia contactele între
cei doi.
Copilăria și adolescența și-a petrecut-o alături de mama sa, la
Ruginoasa, în palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, care
aparținuse inițial familiei Sturza, și la proprietatea din Iași a
mamei sale, Casa Pogor. În anul 1916 și-a dat bacalaureatul la Iași
și a început să-și contureze drumul în lumea academică și
politică.
La vârsta de 16 ani, sub numele de Brătianu, a publicat primul său
studiu, „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, în „Revista
istorică”, debutând astfel în istoriografie.
În perioada Primului Război Mondial, la vârsta de 18 ani, s-a
înrolat voluntar și a fost încorporat la Regimentul 2 Artilerie.
Ulterior, a urmat cursurile școlii de ofițeri de rezervă de
artilerie și a devenit sublocotenent. Experiența sa ca luptător a
fost reflectată în cartea sa „File rupte din cartea războiului”.
După război, în 1917, s-a înscris la Facultatea de Drept din
Iași, pe care a absolvit-o în 1919, dar, atras de istorie, și-a
continuat studiile la Universitatea Sorbona din Paris, obținând o
licență în litere în 1921 și ulterior un doctorat în filosofie
la Universitatea din Cernăuți în 1923. În 1929, a obținut un
doctorat de stat la Sorbona cu o teză despre comerțul genovez în
Marea Neagră în secolul al XIII-lea.
În plan personal, s-a căsătorit în 1922 cu Elena Sturdza, iar mai
târziu, în cariera sa profesională, în ciuda lipsei unui titlu
academic în istorie, a fost numit profesor universitar la catedra de
istorie universală a Universității din Iași în 1924 și apoi la
Universitatea din București din 1940. A devenit membru corespondent
al Academiei Române în 1928 și membru titular în 1942.
În paralel cu cariera sa academică, a fost implicat și în
politică, afiliindu-se Partidului Național Liberal (PNL) în 1926.
Ulterior, a fost exclus din PNL și a fondat o formațiune politică
proprie, „PNL Gheorghe Brătianu”, care a sprijinit inițial
politica regelui Carol al II-lea, dar s-a distanțat ulterior de
aceasta.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat și a
participat la lupte în Crimeea. După război, a continuat să
activeze în cadrul universității și să-și exprime opiniile
politice, dar în 1947 a fost înlăturat de la catedră și de la
conducerea institutului de istorie de către autoritățile
comuniste.
În 1950, a fost arestat și închis la Sighet, fiind reținut
aproape trei ani fără judecată și condamnare. A murit în
închisoare, între 23 și 27 aprilie 1953, în circumstanțe încă
neelucidate, potrivit unor surse, se pare că s-a spânzurat, dar
alte mărturii sugerează că ar fi fost bătut de un gardian până
la moarte.
1984: Compania Apple Computer a scos pe piaţă computerul Apple
IIc
Lansarea computerului Apple IIc a avut loc în martie 1984 și a fost
un moment semnificativ în istoria companiei Apple Computer. Apple
IIc a fost o versiune compactă și portabilă a celebrului computer
Apple II, care a jucat un rol important în popularizarea
calculatoarelor personale în anii ’70 și ’80.
Caracteristicile sale includ o tastatură integrată și un design
compact, care a fost revoluționar pentru acea vreme. A fost primul
computer Apple care a folosit o tastatură integrată, eliminând
necesitatea de a conecta o tastatură separată. De asemenea, a fost
primul model al liniei Apple II care a utilizat unități de dischetă
de 3,5 inci, ceea ce a facilitat schimbul de date cu alte computere
și periferice.
Apple IIc a fost proiectat pentru a fi ușor de transportat și
folosit în diverse medii, de la birouri la școli și acasă. Cu
toate acestea, a păstrat compatibilitatea cu software-ul și
perifericele existente pentru linia Apple II, ceea ce l-a făcut
atrăgător pentru utilizatorii care deja aveau investiții în
ecosistemul Apple.
2020: A murit Mircea Mureşan, regizor
Mircea Mureșan (Mircea-Nicolae-Ioan Mureșian) s-a născut pe 11
noiembrie 1928, în Sibiu. A fost un regizor român de film cu o
carieră prolifică și influentă în industria cinematografică
românească.
Mircea Muresan FOTO Arhivă
Debutul său în lumea filmului a avut loc după absolvirea
Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) în anul
1955. Primul său film, „Alo?… Ați greșit numărul!” (1958),
în calitate de prim asistent de regie, a reprezentat doar începutul
unei cariere strălucitoare.
Mircea Mureșan și-a câștigat consacrarea în lumea
cinematografiei românești cu filmul „Răscoala” (1966), care a
fost premiat la prestigiosul Festival de Film de la Cannes. Acest
film a obținut „Prix de la Premiere Oeuvre” și a fost
nominalizat la Palme d’Or.
În timpul carierei sale, Mircea Mureșan a ocupat funcția de
vicepreședinte al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) între
anii 1974-1989, contribuind astfel și la dezvoltarea și promovarea
industriei cinematografice din țară.
Filmografia sa este impresionantă și cuprinde o varietate de
genuri, de la ecranizări și comedii la documentare și drame.
Printre cele mai cunoscute filme regizate de el se numără
„Baltagul” (1969), prezent în selecția Festivalului de Film de
la Veneția, și „Toate pînzele sus” (1977), un serial TV
îndrăgit de publicul român.
Pe lângă activitatea de regizor, Mircea Mureșan a colaborat și ca
scenarist pentru mai multe producții cinematografice notabile, cum
ar fi „Baltagul” (1969) și „Întoarcere la dragostea
dintîi…” (1981).
De asemenea, a avut apariții ca actor în câteva filme, contribuind
astfel și la latura artistică a producțiilor în care a fost
implicat.
Prin munca și talentul său, Mircea Mureșan a lăsat o amprentă
durabilă în istoria cinematografiei românești și a rămas în
memoria publicului ca unul dintre cei mai importanți și influenți
regizori ai țării.
