Motivul pentru care magistrații dau năvală să se înscrie în Birourile Electorale din Bihor. În trecut nu s-au înghesuit

Date:


Cele 101 Birouri Electorale de Circumscripție și Biroul Electoral Județean sunt funcţionale în Bihor iar dacă în anii trecuţi magistraţii nu s-au înghesuit să candideze, acum aproape 100 de judecători şi procurori s-au înscris la tragerea la sorţi.

Magistraţii din Bihor "păzesc" alegerile din acest an. Foto: arhiva Bihoreanul

Magistraţii din Bihor “păzesc” alegerile din acest an. Foto: arhiva Bihoreanul

S-a tras la sorţi

Numele președinților şi locţiitorilor Biroului Electoral Județean și ale
celor 101 Birouri Electorale de Circumscripție din tot atâtea municipii,
orașe și comune din județ au fost trase la sorţi vinerea trecută, la Tribunalul Bihor. Președinte al
BEJ Bihor a fost desemnată judecătoarea Florina Crișan, de la Tribunalul Bihor, iar
locțiitor al acesteia este judecătoarea Mirea Gajdo Loreley Emese, vicepreședinta
Curții de Apel Oradea.

În ce privește Biroul Electoral de Circumscripție al
Municipiului Oradea, președinte a fost tras la sorți judecătorul Antik Levente,
iar locțiitor judecătoarea Camelia Iova, ambii de la Curtea de Apel Oradea.

Alegeri cu magistraţi

De altfel, nu mai puțin de 68 din cele 101 Birouri
Electorale de Circumscripție din județ vor avea ca președinți și locțiitori
judecători și procurori. La Biroul Electoral de Circumscripţie din comuna
Auşeu, de pildă, preşedintele e procurorul-magistrat Liviu Lascu, şeful
Parchetului Militar Cluj, având-o ca locţiitor pe procuroarea Tarnovschi
Alexandra de la Parchetul Aleşd.

Procurorul DNA Radu Alba este preşedintele
Biroului Electoral de Circumscripţie Brusturi, procurorul DIICOT Radu
Morar-Herlea e preşedinte la Cefa, colegul său de la Parchetul Curţii de Apel
Oradea, Alin Leucea, e preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie
Comunală Cetariu. Iar lista ar putea continua.

Situaţia este total neobişnuită în condiţiile în care, la
scrutinurile anterioare, majoritatea președinților și locțiitorilor Birourilor au
fost juriști din administrația publică locală, în 2020 fiind doar zece magistrați
care au fost interesați să conducă Birouri ca președinți și locțiitori, iar în
2016 doar patru magistrați.

Magistraţi cu detaşare

De ce s-au înghesuit, acum, magistraţii? Pentru că, pe lângă cei 300
lei/zi indemnizație și 35 lei/zi diurnă, cât prevede legea pentru președinții şi locţiitorii Biroului Electoral Județean și ale
celor 101 Birouri Electorale de Circumscripție, judecătorii mai primesc şi câte
2%/zi indemnizație de detașare din salariile lunare, ceea ce, în 60 de zile cât
vor funcționa Birourile, înseamnă până la 8.000 euro, o sumă frumuşică pentru cele câteva ore de muncă, pe zi. 

Obligaţia de plată a indemnizaţiilor de detaşare a
judecătorilor şi procurorilor, membri în Birourile electorale a fost câştigată
de către aceştia prin acţiuni pornite în Justiţie.

Încep alegerile

Odată
constituite, BEJ Bihor și Birourile Electorale de Circumscripție vor fi
completate cu reprezentanții partidelor politice cu reprezentare în Parlamentul
României și în Parlamentul European, în condiţiile în care pe 9 iunie vor avea loc și alegerile europarlamentare.

Partidele
trebuie să îşi desemneze reprezentanţii până la 18 aprilie, iar pe 20
aprilie ei vor fi validați dacă întrunesc condițiile legale.

Candidaturile pentru alegerile locale vor trebui depuse până
pe 30 aprilie
, iar pe 8
mai acestea vor fi validate sau nu, tot în funcție de îndeplinirea condițiilor
legale. Campania
electorală va începe în data de 10 mai, iar aceasta se va încheia pe 8 iunie. Pe
9 iunie, votarea va începe la ora 7.00 și se va încheia la ora 22.00.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related