Tamasidava, cea mai mare cetate geto-dacă la est de Carpați, lăsată uitării de statul român FOTO

Date:


Ca să ajungi la Tamasidava, aflată la aproximativ 2 kilometri de satul Pâncești din județul Bacău, trebuie să mergi câteva sute de metri pe terenurile agricultorilor care au pus anul acesta grâu și porumb.

Singurul panou care amintește de marea așezare de la Tamasidava FOTO Mircea Albu

Singurul panou care amintește de marea așezare de la Tamasidava FOTO Mircea Albu

De la drumul județean, nu există nicio alee până la Cetăţuia de la Pâncești/Răcătău și niciun indicator până aici care să anunțe monumentul istoric. 

Ajungi într-o
mică pădurice, aflată pe platoul dealului înalt care delimitează lacul artificial
de acumulare Răcăciuni, care are 2004 hectare, creat în perioada comunistă în
albia Siretului, din rațiuni economice.

Un singur panou, prins pe tulpina unui
nuc, anunță importanța sitului care se întinde pe 11 hectare: „Monument istoric
de Clasa A“
, scris în română, engleză și franceză.

Pe o alee plină de buruieni și gunoaie ajungi
imediat pe platoul dealului, unde se mai observă tranșeele săpate în urmă cu
mai bine de 25 de ani de arheologii specializați în perioada geto-dacă. Aproape
30% din suprafața vechii cetăți Tamasidava, adică o bucată mare din deal, a
fost tăiată la construirea acumulării de apă de la Răcăciuni, iar o parte a
vestigiilor au fost distruse de timp sau vandalizate.

„Săpăturile au
început în situl de la Cetățuia de la Pâncești, unde a existat orașul Tamasidava,
în 1968 de către Viorel Căpitanu, muzeograf specializat pe perioada geto-dacilor
și director al Muzeului de Istorie din Bacău și Vasile Ursachi de la muzeul din
Roman. Mai bine de 30 de ani, aceștia au studiat și au efectuat săpături
sistematice pe acest sit. Odată cu ieșirea lor la pensie dar și prin finanțarea
extrem de slabă a arheologiei, situl a fost închis. Mai mult, lipsește
personalul calificat. Eu, spre exemplu, sunt licențiată pe neolitic și am
lucrat la situl de la Fulgeriș (n.r. Cultura Cucuteni 4000-2400 î Hr)”
, a
precizat dr. Lăcrămioara Elena Istina, arheolog la Muzeul de Istorie „Iulian
Antonescu” Bacău.

Atât în perioada
interbelică, cât și în perioada comunistă
, s-au alocat resurse importante
pentru domeniul istorie-arheologie, atât pentru pregătirea unui personal
calificat în universități, care să acopere toate perioadele existenței omului
pe aceste meleaguri dar și pentru activitatea de studiere a siturilor arheologice.

După 1990, autoritățile au subfinanțat arheologia, astfel că s-a ajuns ca
Ministerul Culturii să aloce sume derizorii. În 2022, doar 70.000 de lei au
fost alocați de la bugetul de stat pentru activitatea arheologică, sumă infimă,
care nu poate acoperi nici măcar intervențiile la un singur sit.

Am făcut cercetări arheologice, în 2001, la Roșia Montana, unde finanțarea a fost privată. Primeam câte 5 dolari pe  zi îndemnizație de hrană, ceea ce mi se părea mult iar toată cercetarea a costat 6 milioane de dolari. Din păcate, statul român nu alocă resurse pentru arheologie”, a mai spus arheologul băcăuan. 

Lăcrămioara Istina
a făcut practică, în perioada studenției, în 1995, chiar pe situl de la Cetățuia
(Tamasidava), unde au fost găsite multe obiecte din  cupru și aur, datând din diferite perioade
(epoca Bronzului -Cultura Monteoru, etc). În 2016, împreună cu specialiștii de
la Iași, a efectuat scanări arheomagnetice ale zonei. Mai mult, a fost realizat
un proiect pentru ca întreaga cetate Tamasidava să fie pusă în valoare,
arheologic și turistic, dar proiectul nu a primit finanțare și de atunci nu s-a
mai întâmplat nimic.

Zilele acestea, Muzeul de Istorie de la Bacău trimite la o
expoziție din Olanda mai multe exponate din aur (din epoca Bronzului), găsite
în apropiere de de sit, la Răcătău, comuna Horgești. Este vorba de inele,
cercei și alte bijuterii care au o vechime
estimată la 4 mii de ani.

Agricultorul Marius Moțoc, care
cultivă 170 de hectare, inclusiv pământul ce desparte situl arheologic de
drumul județean, a lucrat în tinerețe, la săpăturile de la Tamasidava. „În urmă
cu 25 de ani am și săpat la acest sit, lângă care am pământul, sub coordonarea
specialiștilor de la muzeu. Am găsit un schelet uman într-un tumul, oale,
diferite ustensile casnice”
, ne-a spus agricultorul Marius Moțoc.

Ce s-a găsit la
Tamasidava, localitate importantă locuită până la cucerirea Daciei

Cetatea din Bacău
a fost menționată documentar, pentru prima oară, de Klaudios Ptolemeu în
monumentala lucrare Geografia (secolul 2), care amintește davele (orașele) mai
importante de pe teritoriul Daciei. Doar pe Siret, acesta amintește de
Zargedava (Brad, județul Bacău), Tamasidava și Piroboridava (Poiana, județul
Galați).

Orașul antic
Tamasidava a avut două perioade de locuire, până la distrugerea lui, la
începutul secolului 2 d. Hr, care coincinde cu perioada cuceririi Daciei. Arheologii au
găsit vestigii aparținând epocii bronzului (cultura Monteoru).

Așezarea de la
Răcătău a fost fortificată, pe lângă şanţul de apărare (adânc de 6,70 m), cu o
palisadă şi cu un val cu structură de piatră. Aici a fost găsit un tezaur cu un
număr de 48 de obiecte de aur (mărgele, inele de buclă şi o spirală din sârmă
masivă) tezaurizate într-un vas specific monteorean.

„Ca și la alte cetăți
dacice, avem zona cetății, dar și zona civilă din afara ei. În tumulul cinci au
fost găsite osemintele celor care erau căpetenii, precum și ofrandele care le erau
aduse, pentru ca spiritul lor să păzească cetatea”,
afirmă Lăcrămioara Istina.

Arheologii care
au făcut săpături la sit au găsit și obiecte specifice primei epoci a fierului,
în perioada de înflorire a orașului dac (Hallstatt) în special ceramică, care se
aflau în câteva gropi sau locuinţe sumar construite. Atât ceramica lucrată manual,
identică cu cea descoperită la Satu Nou, Teliţa, Murighiol, Cernavodă, Poiana,
Zimnicea, dar și alte obiecte, printre care şi o fibulă de tip trac, datează
din secolele IV-III î.Hr.

„La acestea se adaugă un fragment de la o amforă din
Heracleea Pontica, cu ştampilă, din aceeaşi perioadă. Trebuie să menţionăm
faptul că nivelul arheologic din secolele IV-III î.Hr. a fost frecvent străpuns
de multitudinea gropilor sau a diferitelor amenajări ulterioare, ceea ce a
făcut ca multe din locuinţe să fie în cea mai mare parte distruse. Doar
cantitatea relativ mare de ceramică sau resturi de la vetre ori pereţii
locuinţelor poate să demonstreze o oarecare intensitate de locuire în această
perioadă”
, se arată în descrierea sitului făcută de arheologii băcăuani.

Tamasidava era un
oraș cu rol comercial pentru întreaga regiune, fapt ce explică obiectele de
import găsite aici. Pe lângă ceramica autohtonă au mai fost găsite fragmente
sau chiar vase întregi de import, cum ar fi amfore de tip Cos, una din ele
ştampilată, ceramică fină de factură elenistică, vase de tip oenochoe, platouri
cu firmis negru, fragmente de cupe megariene şi o fibulă de tip celtic. La
acestea se adaugă încă multe obiecte şi forme de vase, descoperite în
campaniile următoare anului 1975, care nu au fost publicate şi nici cercetate
până în prezent.

Cel mai bogat
nivel arheologic de pe Cetăţuia de la Pâncești/Răcătău este reprezentat de un
strat de cultură materială din perioada secolelor I î.Hr.-II d.Hr., cu o
grosime ce depăşeşte uneori 1-1,2 m, de culoare cenuşie, cu pigmentaţie
cărămizie, ce provine de la locuinţele
incendiate la momentul distrugerii orașului.

Arheologii sunt de părere că această cetate Tamasidava are și o particularitate unică, spre deosebire de alte
așezări omenești de pe teritoriul țării. După distrugerea și arderea orașului, nimeni nu a mai locuit aici.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind mobilizarea militară. Ce prevede

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea privind...

Portret de candidat: Victor Negrescu

La rubrica „Portret de candidat” ne propunem să...