Situația de la Vârvoru de Jos, o comună din județul Dolj, aflată la 20 de kilometri de Craiova, este un caz de manual pentru eșecul administrațiilor locale din România: un primar aflat în funcție de decenii, angajări pe criterii politice în poziții care necesită competență și diluarea răspunderii până în punctul în care realizările sunt ale celor care conduc, iar eșecurile – ale întregii comunități.
Iar marele eșec de la Vârvoru de Jos este că, după 17 ani de când au intrat în rândul lumii civilizate, grație unei investiții de 4 milioane de lei finanțată de Banca Mondială, oamenii au rămas fără apă la robinet.
Rețeaua de alimentare din comună a încetat să mai funcționeze după ce societatea care o administrează, aflată în subordinea Consiliului Local, a acumulat datorii de peste 300.000 de lei. Legal, primăria nu poate acoperi facturile restante, dar nici n-ar avea cum, pentru că și ea are datorii care îi depășesc bugetul pe 2024.
Rămași fără apă, oamenii s-au uitat către decidenți: primarul Nicu Tabacu (PSD) și administratorul societății de apă, Cosmin Trandafir, liderul Tineretului Social Democrat din Vârvoru de Jos. Dacă Trandafir încearcă niște explicații spășite, primarul Tabacu se ascunde în spatele lui „toți suntem vinovați” și îi ceartă pe oameni că prea s-au învățat cu stilul modern de viață și au dat uitării spălatul la albie și alte obiceiuri strămoșești.
După două luni fără apă și nicio soluție clară la orizont, sătenii din Vârvoru de Jos s-au resemnat, iar primarul a obosit să mai facă administrație și și-a depus demisia, cu o jumătate de an înainte să-i expire mandatul.
Asta e moștenirea pe care o lasă comunității, după 24 de ani în funcție: înapoi la izvoare și la toaleta din fundul curții.
